Direcția de Asistență Socială Slatina a încheiat prima perioadă de depunere a cererilor din partea celor care vor să primească ajutoare pentru încălzirea locuinței. De pe 1 și până pe 15 octombrie s-au putu aduce documente, urmând ca în a doua parte a lunii să fie analizate dosarele.

Slătinenii cu venituri mai mici de 750 de lei/membru de familie pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, indiferent dacă folosesc gaze naturale, energie electrică sau lemne. Deși prima perioadă de depunere a cererilor s-a încheiat, numărul solicitanților a fost destul de mic. „Avem 63 de cereri pentru gaze, 7 pentru energie electrică și patru pentru lemne, din partea celorlalte categorii de beneficiari decât cei care primesc ajutor social”, a explicat Nora Popescu, directorul DPAS Slatina.

Aceasta a fost prima etapă de primire a cererilor, însă cei care nu au reușit să aducă documentele pot veni la sediul direcției și începând cu data de 1 noiembrie, când va avea loc o nouă etapă de depunere. „Persoanele care nu au depus solicitări nu înseamnă că au pierdut dreptul de a primi ajutor social. Ei pot aduce documentele și începând cu 1 noiembrie. Pentru cererile depuse până pe 20 noiembrie, beneficiarii vor intra în drepturi începând cu 1 noiembrie, iar pentru cele depuse după această dată, acordarea dreptului se face începând cu 1 decembrie. Aceeași regulă se păstrează până la finalul sezonului rece”, a mai explicat Nora Popescu.

Valoarea maximă lunară a ajutorului de încălzire este de 262 lei pentru încălzirea cu gaze, 240 pentru încălzirea cu energie electrică și 54 de lei pentru încălzirea cu lemne. În cazul primelor două categorii, suma nu poate depăși consumul din luna respectivă.

Articolul precedentProcurorii DIICOT l-au reţinut pe secretarul primăriei din Olt care făcea trafic cu ţigări
Articolul următorOlt: O persoană rănită într-un accident rutier, pe un drum județean