Un bărbat în vârstă de 78 de ani, din Vitomireşti, şi-a pierdut viaţa, luni dimineaţa, după ce casa din lemn în care locuia a fost cuprinsă de un incendiu.
Incendiul a fost lichidat de pompierii din Vâlcea, localitatea Vitomireşti fiind în raionul de intervenţie a pompierilor din judeţul vecin. Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat că intervenţia a fost dificilă deoarece nu au putut traversa un pârâu cu autospecialele.
„Incendiul se manifesta la o locuință construită din lemn, cu cercuială, cu învelitoare din tablă în suprafață de 10 metri pătraţi. Din nefericire, din incendiu a fost scoasă o victimă, un bărbat în vârstă de 78 ani, carbonizată – decedată înaintea sosirii pompierilor militari. Intervenția este asigurată cu mijloace de primă intervenție și motopompe, din cauza imposibilității ajungerii cu autospcialele – necesitatea traversării unui pârâu”, a declarat Popescu.
El a adăugat că incendiu a fost observat târziu, cea mai apropiata locuință este la circa 500 de metri.