Au început lucrările la amenajarea sistemului de irigații ce va fi instalat la Clubul Nautic din Slatina. Autoritățile locale au realizat un proiect separat care să permită întreținerea spațiilor verzi, după ce în proiectul inițial acest aspect nu a fost luat în considerare. Amenajarea ar trebui să se încheie în patru luni.
Inaugurat în vara lui 2015, în cadrul unui proiect derulat pe fonduri europene Clubul Nautic și de Agrement Plaja Olt era deficitar la capitolul spații verzi. Asta pentru că în proiectul inițial municipalitate de atunci nu a prevăzut sisteme care să asigure întreținerea gazonului. Astfel, la intrarea în baza de agrement, pe versantul dinspre barajul Oltului iarba era uscată mai tot timpul anului. Primăria a realizat un proiect și a contractat prin licitație publică o firmă care să amenajeze instalații de irigat adaptate la zona respectivă. Lucrările sunt în plină desfășurare și ar trebui să asigure spații verzi mai îngrijite de care să se bucure de anul viitor cei care vin la Clubul Nautic.
Investiția este de aproape un milion de lei și presupune montarea unor sisteme ce cuprind conducte și 700 de aspersoare care vor asigura apa necesară irigării celor cinci hectare de la Clubul Nautic. Instalația va fi optimizată și pentru udarea gazonului de pe versant, imposibil de realizat acum. Firma contractantă a anunțat că va finaliza lucrarea în patru luni, termenul putând fi însă prelungit, în funcție de condițiile meteo.