Un copil în vârstă de 12 ani, din Slatina, a ajuns la spital, vineri după-amiază, după ce a fost lovit de un autoturism, în parcarea supermarketului de pe strada Artileriei.

Potrivit IPJ Olt, copilul a fost lovit de un autoturism condus de o tânără în vârstă de 20 de ani, din Slatina.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCu drag, despre România, județul Brașov | Minunea care face din Brașov un loc binecuvântat de Dumenezeu