Mai multe străzi din cartierul Satul Nou, din Slatina, vor intra în reabilitare, în perioada următoare. Toate sunt balastate sau din pământ și fac parte din traseele pe care le au mijloacele de transport în comun. Banii pentru aceste investiții vor fi alocați din bugetul local, în cadrul unui proiect mai amplu de asfaltări pregătit de Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public.
Autoritățile din Slatina pregătesc terenul pentru modernizarea tuturor străzilor degradate care fac parte din traseele pe care circulă autobuzele Loctrans. Astfel, indicatorii tehnico-economici ai unui proiect amplu de asfaltare, care vizează străzi din Satul Nou, va fi supus aprobării consiliului local. „Este vorba despre străzile pe care trece transportul public local, străzi care nu au fost niciodată modernizate și care se află la stadiul de balast sau pământ. Sunt străzi din Satul Nou: Eroilor, Podgoriilor, vadului și Nordului”, a explicat Daniel Murgulet, șef birou în cadrul DASIP Slatina.
În aceeași zonă mai sunt în planurile autorităților pentru asfaltare și alte străzi care nu au mai beneficiat până acum de modernizări, dar pe care s-au construit multe case noi. „Noi am realizat studii de fezabilitate și pentru străzile Islazului, Ogrăzii și Vișinilor. Știm cu toții că se află într-o stare extremă de degradare, este necesară asfaltarea lor pentru că în ultimii ani fluxul de trafic de acolo s-a mărit”, a mai precizat Murguleț.
Toate aceste asfaltări vor fi realizate prin intermediul unui acord cadru pe care Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public vrea să îl implementeze în următorii ani. Acesta presupune investiții de 100 de milioane de lei în majoritatea zonelor orașului.
Reprezentanții municipalității vor să aibă documentația pregătită, astfel încât, pe măsură ce banii vor fi alocați, iar firmele de construcții vor fi desemnate, să poată începe cât mai repede asfaltările.