Peste 100 de măşti de protecţie 3M au fost confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt de la doi bărbaţi din Slatina, care încercau să le vândă la suprapreţ.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Olt, poliţiştii şi mascaţii au depistat în flagrant doi bărbați din Slatina, în timp ce încercau să vândă echipamente medicale de protecție, respectiv 110 bucăți măști de protecție 3M, fără a deține documente de proveniență și fără a fi autorizați să efectueze astfel de activități de comerț.

Aceștia solicitaseră în schimbul măștilor de protecție suma de 5.700 lei, prețul de comercializare mai mare față de perioada anterioară declanșării situației epidemiologice actuale.

Măștile de protecție au fost confiscate, iar bărbaţii au fost amendaţi.

„Cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 10.000 lei, pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite”, se arată în comunicatul citat.

 

Articolul precedentSpitalul Slatina dotat cu un laborator modular de biologie moleculară
Articolul următorOlteni plasaţi în carantină pentru că nu au respectat izolarea la domiciliu