Acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale în perioada stării de urgență (TSSU) începe, miercuri, potrivit unui comunicat al Primăriei Slatina.
Cererile pot fi depuse şi telefonic, la numerele de telefon: 0349417496; 0249418663; 0766677906; 0349417359.
Valoarea totală a tichetelor sociale va fi de de 300 lei per familie sau persoană singură.
„Aceste tichete pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, articole de protecție individuală, produse de curățenie și igiena corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Slatina.
Vor primi aceste tichete sociale persoanele din următoarele categorii sociale:
persoanele fără adăpost care nu beneficiază de servicii de cazare și masă din partea autorităților locale sau furnizorilor publici/privați de servicii sociale;
persoanele vârstnice peste 65 de ani cu pensie de cel mult 704 lei;
familiile sau persoanele singure beneficiare de ajutor social ;
familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
familiile sau persoanele singure care nu realizează venituri.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana singură/familia solicitantă sunt următoarele:
să aibă domiciliul dar să și locuiască efectiv pe raza municipiului Slatina;
să facă parte din grupul țintă;
să nu dețină are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social (conform listei bunurilor aprobată prin HG nr.50/2011 cu modificările și completările ulterioare);
Solicitarea de tichete sociale se face prin cerere scrisă însoțită de următoarele deocumente:
act de identitate al persoanei îndreptatite/reprezentantul familiei și, după caz, al reprezentantului legal;
documente din care rezulta calitatea de reprezentant legal, după caz;
documente din care rezultă veniturile realizate de persoana vârstnică peste 65 de ani sau de membrii familiei, după caz.
Cererea pentru acordarea TSSU, însoţită de documentele necesare, se depune la Direcţia de Asistenţă Socială Slatina, folosind una din următoarele modalități:
pe suport de hârtie (depunere personala sau poștală).
electronic
telefonic, la următoarele numere: 0349417496; 0249418663; 0766677906; 0349417359.
Puncte de lucru ale Direcției de Asistentă Socială, unde se pot depune personal cereri sunt următoarele:
sediu – str. Frații Buzești, nr. 6;
Clubul Pensionarilor – str. Victoriei;
Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială – str. Nicolae Bălcescu, nr. 22.
„Pentru persoanele singure/familiile cărora li se asigură ajutorul social precum si pentru familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei se acordă din oficiu, pe baza documentelor existente în evidenţa Direcției de Asistenţă Socială Slatina”, mai precizează reprezentanţii Primăriei Slatina.
Formulare tipizate pentru solicitarea tichetelor sociale acordate în perioada stării de urgență se vor găsi online pe site-ul Primăriei municipiului Slatina la secțiunea „Informații de interes public” și în următoarele puncte:
Primaria municipiului Slatina la structurile de Relații cu Publicul:
– Sediul central – str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1;
– Direcția Generală Economică – str. Toamnei;
Direcția de Asistenţă Socială Slatina, la punctele de lucru:
– sediu – str. Frații Buzești, nr. 6;
– Clubul Pensionarilor – str. Victoriei;
– Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială – str, Nicolae Bălcescu, nr. 22.
Direcția de Administrarea Patrimoniului – str. Unirii, nr. 2.
„Ținând seama de starea de urgentă, pentru a diminua timpul de răspuns la solicitare, Direcţia de Asistenţă Socială Slatina va lua măsuri de simplificare a formularelor de cerere și anchetă socială. Atât numerele de telefon puse la dispoziție pentru aceste demersuri cât și formularele tipizate, vor fi disponibile pentru cetățeni începând de mâine, 15 aprilie 2020 ora 10.00”, se mai arată în comunicatul citat.
Verificarea eligibilității se va face de către Direcția de Asistență Socială Slatina, astfel:
– completarea anchetei sociale pe baza declarațiilor telefonice
– utilizarea programului PatrimVen pus la dispoziție de ANAF, prin intermediul căruia se va face verificarea: domiciliului legal, a bunurilor deținute dar și a veniturilor realizate.
Acordarea dreptului la tichete sociale se va face prin dispoziția primarului.
Distribuirea tichetelor către beneficiari se face de angajații Direcției de Asistență Socială Slatina cu sprijinul Poliției locale a municipiului Slatina.