Slatina: Şoferul care a produs accidentul din Seara de Crăciun, sub influenţa alcoolului

Slatina: Şoferul care a produs accidentul din Seara de Crăciun, sub influenţa alcoolului
O concentrație alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat
Şoferul vinovat pentru producerea accidentului de sâmbătă seara, din zona Podului Olt din Slatina, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Olt, în evenimentul rutier produs pe bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, din municipiul Slatina, au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane, respectiv doi bărbați și o femeie.
În urma coliziunii, cei doi șoferi, respectiv doi tineri, cu vârstele de 20 și 23 de ani, ambii din municipiul Slatina, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Şoferul autoturismului care a intrat pe contrasens, un BMW, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
"Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru tânărul de 20 de ani, rezultatul fiind negativ, iar pentru cel în vârstă de 23 de ani a rezultat o concentrație alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a fi recoltate și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
- 18:36 - Polițist din Medgidia, anchetat pentru viol și pornografie infantilă. Ar fi avut o relație cu o minoră
- 17:20 - Motivul pentru care acciza la motorină nu s-a redus cu 50 de bani/litru. Răspunsul Guvernului pentru Realitatea PLUS
- 17:17 - Anca Alexandrescu, reacție după ce Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar: „Este doar un ac în carul cu fân, lucrurile trebuie să revină în matca democrației”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











