ISU Olt a marcat, marţi, Ziua Protecţiei Civile în România, printr-o ceremonie desfăşurată la sediul din Slatina şi prin evenimentul „Porţile Deschise”, primind vizita mai multor elevi de la şcolile din municipiu.

Anual, la 28 februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România, eveniment ce rememorează momentul istoric în care s-a înfiinţat Apărarea Pasivă din România prin Înaltul Decret Regal din 28 februarie 1933, care aproba Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.

La eveniment au fost prezenţi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, prefectul Florin Homorean, subprefectul Cosmin Floreanu, viceprimarul Slatinei Alexandru Berechet, dar şi şeful IPJ Olt, Ionuţ Ilinca, şi cel al Jandarmeriei Olt, Emanuel Botan.

Preşedintele CJ Olt a asigurat de sprijinul continuu al forului judeţean pentru dotarea bazei ISU.

„Este o zi cu dublă importanţă, Ziua Protecţiei Civile şi 14 ani de la operaţionalizarea SMURD. Cred că e un moment prielnic pentru noi, ca instituţie de a vă asigura în continuare de tot sprijinul nostru şi, aşa cum am dovedit-o, alături de Spitalul Judeţean Slatina, ISU a fost printre priorităţile noastre şi, de-a lungul timpului, am participat activ şi cu brio la monitorizarea capacităţii de intervenţie. În noul context regional, cred că este foarte important să ne axăm foarte mult pe pregătirea profesională a instituţiilor militarizare şi, în acelaşi timp, şi pe dotarea tehnică. Nu se ştie niciodată ce poate să apară”, a declarat Marius Oprescu.

Bilanţul ISU Olt

În anul 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a fost solicitat să intervină la un număr de 10.240, rezultând peste 28 de misiuni în fiecare zi. Cea mai mare pondere a misiunilor au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv 5210 intervenții, 862 de intervenții pentru stingerea incendiilor și 890 de recunoașteri în teren. Celelalte misiuni au fost pentru salvări de animale, protecția mediului, exerciții tactice și alte tipuri de intervenție.

În anul 2022 echipajele SMURD au participat la 5210 intervenţii din care 5112 intervenţii de prim ajutor calificat  şi  98 intervenţii la descarcerare. În urma acestora au fost asistate medical 5906 persoane din care 5595 adulţi şi 311 copii.

14 ani de SMURD, în judeţul Olt

Ziua de 28 februarie are semnificație dublă pentru pompierii din județul Olt. În afară de însemnătatea istorică a acestei zile, pompierii SMURD aniversează, astăzi, 28 februarie 2023, 14 ani de la operaționalizarea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Olt.

Pe parcursul celor 14 ani de activitate, SMURD Olt a înregistrat 55.892 de intervenții, fiind asistate din punct de vedere medical peste 65.000 de persoane.

În cadrul SMURD Olt funcționează șapte echipaje de prim ajutor, tip B2, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două echipaje pentru descarcerare.

„Evenimentele sărbătorite astăzi îmi oferă plăcutul prilej de a  vă mulțumi pentru pentru sprijinul acordat instituției noastre. Am prezentat astăzi repere din istoria protecției civile și din activitatea SMURD Olt, două structuri care au o misiune comună, salvarea vieților persoanelor aflate în dificultate. Evoluția celor două structuri a fost și este legată de oameni, de cei care s-au pus în slujba semenilor și nu au stat niciun moment pe gânduri când semenii s-au aflat în situații limită. Astăzi este despre dumneavoastră și despre profesionalismul de care dați dovadă în fiecare zi! Vă mulțumesc tuturor și vă doresc mult succes în nobilele misiuni de salvare a vieților omenești!”, a transmis inspectorul şef al ISU Olt, colonel Adrian Tănase.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentISU şi Ambulanţa Olt au o nouă subunitate, la Dobroteasa
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET