Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Osica de Sus, este cercetat penal de poliţişti după ce a fost prins la volanul unui autoturism, fără permis şi într-o avansată stare de ebrietate. Cazul nu a fost singular, alţi doi şoferi fiind depistaţi într-o situaţie similară.

 

În cazul tânărului de 36 de ani, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,35 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

„În cauză au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ori a altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Şi un şofer în vârstă de 45 de ani, din București a fost depistat pe strada Nicolae Bălcescu, din Balș, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,95 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Totodată, un bărbat în vârstă de 63 de ani din Slatina a fost depistat pe strada Crișan, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,24 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de  mostre biologice.

Şi în cazul celor doi şoferi au fost deschise dosare de cercetare penală.