Șoferiță atacată de pasagerul din dreapta. Conflictul a fost oprit de un jandarm.

Gestul său a fost făcut public pe pagina oficială a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt.

„FELICITĂRI colegului nostru, plt. adj. Miu Ionel, pentru prezenţa de spirit de care a dat dovadă şi măsurile luate împotriva unei situaţii care ar fi putut avea consecinţe grave.

Aseară, în jurul orei 19:00, în timp ce se deplasa către serviciu, colegul nostru a observat, pe strada Centura Basarabilor, în apropiere de Colegiul Naţional Ion Minulescu din Slatina, că într-o maşină oprită, pasagerul de pe scaunul din faţă-dreapta, aflat într-o stare vădită de nervozitate, aplica lovituri repetate tinerei aflate la volan. 

Ionel nu a trecut indiferent, a apelat imediat dispeceratul unităţii şi a solicitat sprijinul echipajului de intervenţie. 

Până la sosirea acestuia, s-a asigurat că bărbatul nu o mai loveşte pe tânără şi a predat această situaţie colegilor sosiţi la faţa locului.

Cei doi tineri au fost conduşi la sediul poliţiei pentru declaraţii“-  IJJ Olt.

Tânăra a refuzat însă să depună plângere împotriva bărbatului de 30 ani, cel mai probabil acesta fiind partenerul său.

Bărbatul violent a fost în schimb sancţionat de echipajul de jandarmi care a intervenit, cu o amenda de 200 lei.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentBilanț CoVid-19, 20 august! Vezi câte cazuri noi au raportat autoritățile
Articolul următorTrafic rutier intens în mai multe zone din România vineri după- amiază