Preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, transmis miercuri, prin intermediul unei declaraţii de presă, o serie de clarificări în urma apariției în spațiul public a unui Aviz Tehnic privind construirea unui parc fotovoltaic, pe raza municipiului Caracal.

Stănescu precizează că terenul nu a aparținut niciodată Consiliului Județean Olt.

„De altfel, avizul nu poate fi acordat favorabil decât dacă beneficiarul (persoană fizică sau juridică) face dovada, cu acte autentificate a dreptului de proprietate, și în contextul în care documentațiile de urbanism au toate avizele/acordurile/punctele de vedere ale tuturor avizatorilor (autorități/instituții – locale și centrale), inclusiv planul de situație pe suport topografic vizat OCPI și Decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru scoaterea terenului din circuitul agricol (dacă e cazul)”, transmite senatorul de Olt.

Totodată, el arată că orice Aviz Tehnic este dat în urma analizei temeinice a documentelor de către  Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, constituită conform HCJ 37/1999, care are ca atribuții fundamentarea din punct de vedere tehnic a deciziei structurii de specialitate, din cadrul autorității locale, desemnată să emită avizul pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, precum și pentru studiile de fundamentare sau cercetări prealabile, conform competențelor existente, stabilite prin reglementările în vigoare.

Stănescu a adăugat că toate documentațiile supuse analizării în cadrul Comisiei sunt întocmite de specialiști cu drept de semnătură acordat de Registrul Urbaniștilor din România.

„Semnătura mea este una de reprezentare, în fața mea vin documente, nu persoane, pe care le semnez numai în condițiile în care întrunesc toate criteriile de acordare. Avizul instituției pe care am reprezentat-o la momentul respectiv, în speță Consiliul Județean Olt, este primit alături de avizele altor 13 sau 17 instituții, după caz, și anume: Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Olt, OCPI Olt, S.C. Distrigaz Sud Rețele, Telekom, DSP Olt, APM Olt, SGA Olt, Drumuri Naționale, Salubris S.A., DSVSA Olt, S.C. DEO S.A., ISU Olt, CAO. În funcție de specificul lucrării, se pot solicita și alte avize/acorduri din partea  STS, MApN, SRI, Autoritatea Aeronautică Civilă”, a mai precizat Paul Stănescu.

Fostul preşedinte al CJ Olt a mai spus că acest aviz a fost dat în aceleași condiții pe care le-au întrunit toate celelalte 48 documentații care au avut ca obiect – construire centrale fotovoltaice  în județul Olt, emise până în prezent.

Liderul social-democrat a mai ţinut să precizeze că el s-a numărat printre cei care s-au declarat împotriva transformării terenurilor agricole în parcuri foto-voltaice.

„De asemenea, având în vedere faptul că legislația românească în domeniul energiei regenerabile se afla la debut în perioada respectivă și prezenta multe sincope, eu m-am declarat împotriva acestor demersuri de a transforma terenurile agricole în parcuri foto-voltaice. Mai mult, nesemnarea nejustificată a Avizului Tehnic prezentat la momentul respectiv ar fi reprezentat un abuz în serviciu din partea mea, cu atât mai mult cu cât primise toate avizele enumerate mai sus și îndeplinea condițiile necesare în vederea emiterii”, a conchis Paul Stănescu.

Reacţia lui Paul Stănescu vine după ce jurnalistul Sorina Matei a postat un document al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Olt, prin care se dădea aviz favorabil unei lucrări PUZ pentru un proiect privind construirea unui parc fotovoltaic, beneficiari fiind Nicușor Oacă și soția acestuia, Daniela Oacă.

Ce nu spune Sorina Matei este că respectivul document este o anexă la o hotărâre a Consiliui Local Caracal și că la baza lui a stat o întreagă documentație a administrației publice locale, condusă la acea vreme, din poziția de primar, de Eduard Ciocăzanu, exclus de partidul din care făcea parte, PSD, înainte de a-și duce la capăt mandatul de primar.

Articolul precedentReplică pentru Cumpănaşu, din interiorul PSD Olt. Ce îi cere o senatoare
Articolul următorCum au reacţionat doi adolescenţi din Caracal, care au găsit, într-un parc, rucsacul cu laptopul unui jurnalist. „Alexandru și Florin au scos lanterna și au arătat cealaltă față a oraşului”