A fost amplasat primul cort pentru colectarea legumelor, în Olt. Produsele ajung în magazinele Casei de Comerț Unirea

72241101_2385253748460992_6105308655647719424_n
Ministerul Agriculturii a inaugurat astăzi în Olt primul cort pentru colectarea legumelor care vor ajunge în rețeaua de magazine Unirea. În perioada următoare vor mai fi amplasate încă trei corturi, în bazinele legumicole din județ.
Legumicultorii olteni fac un pas decisiv în demersul lor de a livra produsele direct către consumatori. Cei din Vădăstrița și localitățile învecinate vor putea aduce producția în cortul amplasat de astăzi în comuna lor. „Am inaugurat primul cort ( depozit) al Casei de Comerț Agroalimentar UNIREA - alocat Cooperativei Legume Oltenești Vădăstrița. Urmează corturile cooperativelor din Urzica, Izbiceni, Strejești”, a anunțat Florin Ciobanu, consilierul ministrului Agriculturii.



Legumele și fructele colectate în aceste corturi vor fi sortate și vor ajunge în magazine 100% românești, deschise de Ministerul Agriculturii în cadrul casei de Comerț Unirea. Unul dintre aceste magazine va funcționa în Slatina, pe Aleea Rozelor, într-un imobil aflat în apropierea cinematografului.Astfel de magazine cu produse 100% românești, direct de la producători, vor funcționa și în Craiova, Pitești și Sibiu. La Sibiu, magazinul de brânzeturi a fost deschis ieri. Planul Ministerului Agriculturii este să înființeze 80 de magazine de acest gen, în toată țara. „Să contracarăm importurile, sa ajutăm producătorul Roman, să punem în farfuria consumatorului, cele mai gustoase și sănătoase legume- fructe și produse tradiționale”, spune Florin Ciobanu, consilierul ministrului Agriculturii, inițiatorul acestui proiect.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














