Accident cu patru victime pe un drum naţional din Olt

Accident cu patru victime pe un drum naţional din Olt
Poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă
Patru persoane au fost rănite, joi după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 6, în afara localităţii Dăneasa.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a produs după ce o femeie în vârstă de 67 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Caracal către București, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară, condusă de un tânăr în vârstă de 28 de ani, din localitatea Alexandria.În urma impactului, patru persoane au fost rănite si transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Totodată, acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.Ea a adăugat că poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














