ALRO are academie de meserii. Cine are acces la cursurile de formare

meserii alro
Pentru că își găsește din ce în ce mai greu oameni calificați care să lucreze în uzină, ALRO a investit în înființarea unei academii de meserii. Cursurile sunt pentru cei selectați în vederea angajării, dar care nu sunt specializați în meserii de nișă, precum electrometalurgist sau laminorist.
Industria duce de câțiva ani o lipsă acută de muncitori calificați, după ce mulți din vechea generație de absolvenți ai școlilor profesionale s-au pensionat. Din urmă vin tineri ale căror meserii nu se potrivesc, în multe situații, cu realitatea de pe piața forței de muncă. De această situație s-a lovit frecvent și cel mai mare angajator de pe platforma industrială a Slatinei, ALRO, care a înființat o academie de meserii.„În privința muncitorilor pe care i-am angajat pentru utilaje am avut restricții în ceea ce privește calificarea lor. Aveam nevoie de termiști tratamentiști în special, pe care îi găsim foarte greu. Ca atare i-am luat și cu meserii apropiate ca specialitate si i-am format noi. Avem un centru de formare, am deschis spunem noi o academie de meserii ALRO, în cadrul căreia noi suntem autorizați pentru a organiza și a califica oamenii pe care îi angajăm în meserii specifice, de pildă electrometalurgie, laminări. Îl derulăm cu resurse interne, totul este organizat de noi”, a explicat Nicu Durău, directorul de resurse umane al ALRO.Tot pentru a-și asigura specialiștii de care are nevoie în următorii ani, uzina investește și în învățământul dual. Plătește burse lunare pentru elevii din două clase de la Colegiul Metalurgic, pentru care asigură și practică de specialitate în cadrul fabricii.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










