Alro, parteneriat cu CE Oltenia pentru construirea unei centrale electrice pe gaz, la Ișalnița

Alro, parteneriat cu CE Oltenia pentru construirea unei centrale electrice pe gaz, la Ișalnița
În conformitate cu anunțul de licitație, CEO și Alro vor negocia înființarea unei societăți cu capital mixt
Alro anunță că a fost declarată ca fiind „investitorul selectat” în urma unei licitații publice organizate de Complexul Energetic Oltenia (CEO) pentru a construi împreună o centrală electrică pe gaz, la Ișalnița.
„Acest parteneriat va oferi ALRO oportunitatea de a-și diversifica modelul de afaceri, deoarece securitatea aprovizionării cu energie electrică reprezintă o necesitate pentru industria aluminiului și va sprijini planurile de dezvoltare pe termen lung ale Grupului într-un mediu de afaceri plin de provocări. Deși este un efort foarte complex, suntem încrezători că va fi un proiect de succes având un partener puternic, CEO, care înțelege noile realități ale pieței energetice și demonstrează că știe să se adapteze la acestea”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al Alro Marian Năstase.
În conformitate cu anunțul de licitație, CEO și Alro vor negocia înființarea unei societăți cu capital mixt de tip „Special Purpose Vehicle” (SPV) care va construi o centrală electrică pe gaze naturale de 850 MW, sub rezerva aprobărilor corporative ale ambelor companii.
Aceasta va înlocui două instalații vechi (blocuri) pe cărbune de 315 MW fiecare.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










