Apare o nouă monedă. Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la înființarea Operei Naționale din București

Apare o nouă monedă. Emisiune numismatică cu tema 100 de ani de la înființarea Operei Naționale din București
Banca Națională a României anunță lansarea unei noi monede de argint aniversare, începând cu data de 8 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Operei Naţionale din Bucureşti.
Banca Națională a României anunță lansarea unei noi monede de argint aniversare, începând cu data de 8 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Operei Naţionale din Bucureşti.
Aversul monedei redă clădirea Operei Naționale din București, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2021”.
Reversul monedei prezintă fosta clădire a Teatrului Lyric din București unde a avut loc spectacolul inaugural al Operei Naționale, portretul și numele lui George Enescu, care a dirijat acest spectacol, portretul și numele lui George Stephănescu, inițiator și animator al interpretării muzicii de operă de către artiști români, și inscripțiile „INFIINTAREA OPEREI NATIONALE DIN BUCURESTI”, „100 ANI” și „1921”, anul spectacolului inaugural.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.
Monedele din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Operei Naționale din București au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










