Argeş: Un tânăr din Olt, rănit într-un accident în Bascov

Argeş: Un tânăr din Olt, rănit într-un accident în Bascov
Accidentul s-a petrecut, noaptea trecută, în jurul orei 2.00, pe drumul naţional DN 7
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna olteană Sârbii Măgura, a ajuns la spital, noaptea trecută, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident în comuna Bascov, judeţul Argeş.
Accidentul s-a petrecut, noaptea trecută, în jurul orei 2.00, pe drumul naţional DN 7.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că în jurul orei 02:00, un tânăr de 19 ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității de domiciliu, din direcția Pitești spre Curtea de Argeș, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului față de sensul său de deplasare, care a fost proiectat în al doilea autoturism, parcat tot în afara carosabilului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a celorlalți doi ocupanți ai autoturismului în cauză, ambii de 19 ani, din Bascov, respectiv Sârbii Măgura, județul Olt, toți fiind transportați la spital.
„În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, a adăugat reprezentantul IPJ.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










