Bani de la Guvern pentru modernizarea drumurilor

valeni-olt
Consilierii județeni au aprobat astăzi două proiecte care vizează modernizarea a două drumuri, la Teslui și Oboga. Primul este cel afectat de alunecările de teren din primăvară, pentru care s-a primit finanțare din partea Guvernului. Celălalt este inclus în cadru unui proiect de dezvoltare locală de betonare și modernizarea șanțurilor și trotuarelor.
Consiliul Județean va scoate la licitație, în perioada următoare, modernizarea unei porțiuni din DJ 564, în zona localității Moșteni, la Teslui. Este vorba despre tronsonul distrus în urma alunecărilor de teren din luna martie. „În ceea ce privește drumul de la Teslui s-au aprobat indicatorii pentru o alunecare de teren pentru care am primit fonduri de la Guvernul României. Așa cum știți, acum patru luni, din fondul de rezervă al Guvernului am primit banii. S-a făcut studiul de fezabilitate, azi aprobat indicatorii, iar în perioada următoare îl scoatem la licitație și să realizăm lucrarea”, a spus Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt. Și la Oboga vor avea loc investiții în infrastructura rutieră. Un proiect derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală cuprinde și modernizarea șanțurilor și amenajarea de trotuare în comună. „În urma cererii Primăriei Oboga și a primarului din localitate, o porțiune de drum, dar nu calea de rulare, ci șanțuri și trotuare au fost cedate către primărie, pentru că vor să facă un proiect urmând ca după realizarea investiției, drumul să intre din nou în administrarea Consiliului Județean”, a mai spus Oprescu. În afară de aceste lucrări derulate cu fonduri de la Guvern, Consiliul Județean investește și din bugetul propriu în modernizarea drumurilor. Astfel, la ședința anterioară au fost aprobate lucrări de modernizare pe drumurile județene din localitățile Sârbii Măgura, Oporelu, Cezieni și Schitu.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










