Cannabis trimis prin curierat la Corabia. Traficantul, arestat preventiv

whatsapp-image-2017-09-19-at-13-52-57
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au prins în flagrant
un bărbat, bănuit pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor. Acesta a fost arestat preventiv.
La data de 12 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.- BIROUL TERITORIAL Olt, au prins în flagrant delict, pe raza orașului Corabia, o persoană, de 34 de ani, din comuna Amărăști, județul Vâlcea, în timp ce ridica un colet de la o societate de curierat.În interiorul coletului, printre alte obiecte, au fost descoperite 3 pachete din material plastic, înfășurate cu scotch de culoare maronie, ce conțineau cantitatea de aproximativ 600 grame fragmente vegetale, de culoare verde, sub formă de muguri, posibil cannabis.Materialul vegetal a fost ridicat și înaintat Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor București.Împotriva bărbatului, Tribunalul Olt a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru
trafic ilicit de droguri de risc
.Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










