Care este firma din Slatina ce construia podul din Gorj surpat pe muncitori

IMG-20190418-WA0014-696x522
O firmă din Slatina construia podul din localitatea gorjeană Stoina, care s-a surpat joi, patru persoane fiind rănite după ce un segment s-a prăbuşit.
Lucrarea realizată cu fonduri europene aparține Primăriei Stoina și este executată de firma Primacons, din Slatina, fiind începută în vara anului trecut, potrivit gorjeanul.ro.În total, patru persoane au fost rănite după ce un segment al unui pod rutier s-a prăbușit în comuna Stoina. Trei bărbați și o femeie de 40 de ani, care era fierar betonist, au avut nevoie de îngrijiri medicale.La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD, care o va transporta pe femeia de 40 de ani la un spital din Capitală.„Patru victime au fost prinse de traversa cazută. Pompierii militari au intervenit pentru extragerea acestora. Alți doi bărbați au suferit leziuni minore în urma accidentului. Femeia care a suferit leziunile cele mai grave urmează să fie preluată de elicopterul SMURD de pe stadionul din localitatea Stoina, unul dintre bărbați este transportat la spitalul din Târgu-Cărbunești, iar ceilalți doi la spitalul din Târgu-Jiu”, a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














