Ciclonul care a lovit Europa ajunge în România: zonele lovite din nou de ninsori viscolite

Ciclonul care a lovit Europa ajunge în România: zonele lovite din nou de ninsori viscolite
ANM anunță un nou episod de iarnă severă
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. De joi noapte, se așteaptă precipitații în zonele Banatului, Munteniei, sudului Crișanei și al Transilvaniei. La munte se vor înregistra precipitații mixte.
„Ne aflăm la periferia acestui ciclon, care afectează o bună parte din Europa, însă fenomenele nu vor avea intensitatea celor în care el are centrat nucleul. Vor fi precipitații în special începând din noaptea de joi spre vineri în Banat, în Muntenia, sudul Crișanei și al Transilvaniei, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, posibil precipitații mixte, acolo unde și vântul va putea avea intensificări, cu viteze la rafală mai mari peste 40-50km/h, dar și în zonele în care vor fi ploi la cote mai reduse. Până atunci însă, vorbim de un regim de temperaturi mult mai ridicat comparativ pentru această perioadă din calendar, vor fi 8-21 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, la un post TV.
În București, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar spre sfârșitul intervalului va crește probabilitatea pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 3…6 grade.
Prognoza meteo pe două săptămâni. Babele din martie aduc vreme capricioasă. Se anunță temperaturi neobișnuite
Vineri, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în prima zi a lunii martie. Cerul va fi mai mult noros și va ploua local în Oltenia, Banat și la munte, pe arii restrânse în Transilvania și izolat în celelalte regiuni. În zona montană înaltă, trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, viteze în general de 45…55 km/h în sudul Banatului și în Oltenia și rafale de peste 80…90 km/h pe crestele Carpaților Meridionali, dar pe arii restrânse, însă la viteze mai mici și în restul teritoriului.
Revin ninsorile în luna martie, în România. Prognoza AccuWeather
Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, iar cele minime se vor situa între 1 și 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -2 grade.
Dimineața și noaptea, izolat, cu o probabilitate mai mare în est și în sud-est, va fi ceață.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











