Cinci staţii de încărcare electrice pentru autoturisme şi autobuze, la Slatina, printr-un proiect european. Vor putea fi folosite de oricine, fără costuri

statie_electrica_enel_05035200
Municipalitatea vrea să stimuleze achiziţia de autoturisme electrice şi a depus un proiect pe fonduri europene pentru achiziţia a cinci staţii de încărcare, ce vor fi amplasate în Slatina. Totodată, la aceste staţii vor fi încărcate şi cele 18 autobuze electrice ce urmează să fie achiziţionate tot cu fonduri UE.
Aleşii locali slătineni şi-au dat avizul, marţi seara, pentru indicatorii tehnico economici ai acestor proiecte.„Încercăm că obținem finanțare pe Axa 4. Am depus proiectul în Consiliul Local, în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici, atât pe Axa 4 cât și pe un program de mediu. Pe mediu încercăm să achiziționăm cinci stații de încărcare electrice, atât pentru autoturisme cât și pentru autobuze, iar restul de stații prin Axa 4, pe finanțare europeană. Sunt două proiecte în paralel: e vorba de achiziția a 18 autobuze electrice, după cum știți. E proiectul cu MDRAP-ul și cel pe Axa 4, care are dedicată suma de aproximativ 21 de milioane de lei. Noi avem proiecte în valoare de 19 milioane lei și sperăm să accesăm o sumă câte mai mare din aceștia”, a declarat administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru.El a adăugat că staţiile de încărcare vor putea fi folosite gratuit şi de cetăţeni.„Vor fi staţii cu încărcare lentă şi cu încărcare rapidă, pentru autobuze şi autoturisme, iar oricine va avea acces la ele. Tocmai acesta este şi scopul amplasării lor pe raza municipiului Slatina. Am încercat să identificăm cinci zone foarte tranzitate şi unde ne permite şi puterea instalată pentru consumul lor, dar şi spaţiul necesar pentru a putea veni cu autovehiculele indiferent de dimensiunea lor şi a putea încărca. Stimulăm, implicit, achiziţia de autovehicule ecologice”, a mai declarat Cismaru.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










