CRIMĂ în Olt. Un bărbat şi-a înjughiat fratele de zece ori

dubai
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Sprâncenata, a fost reţinut şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive după ce, marţi, şi-a ucis fratele, în vârstă de 60 de ani, cu 10 lovituri de cuţit.
Cei doi s-au luat la ceartă din cauza uneimoşteniri. Inculpatul i-a aplicat fratelui său multiple lovituri cu cuţitul în zona cranianio-facială, toracică şi la nivelul membrelor, lovituri ce au condus, în final, la decesul victimei.„Din constatările preliminare(autopsie), întocmite în data de 14.08.2019, de către medicul legist din cadrul SJML Olt rezultă faptul că moartea victimei P. Ş., de 60 ani, din com. Sprîncenata jud.Olt, a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-circulatorii acute, consecinţă a unei hemoragii externe şi interne, urmare a 10 plăgi tăietoare – înţepătoare, dintre care una cu interesare hepatică – transfixiantă prin ficat. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor/înţepător. ntre leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă necondiţionată”, se arată într-un comunicat remis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.Inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, atunci când a comis crima.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











