Cum a fost prins şoferul din Olt care a fugit după ce a provocat un accident mortal

soparlita 3
Şoferul care a provocat accidentul rutier de la Şopârliţa, în urma căruia un tânăr a murit iar altul a fost grav rănit, a încercat să fugă de la locul faptei, fiind prins de oamenii din zonă.
Potrivit poliţiştilor, este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Şopârliţa, care era băut şi care nu are permis de conducere.„Un bărbat, de 50 de ani, din comuna Sopârlița, care nu deține permis de conducere, in timp ce ar fi condus un autoturism, nu a redus viteza si a intrat in coliziune cu o autoutilitara oprită în coloană la trecerea la nivel cu calea ferată. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în autovehiculul din fața sa, ocazie cu care a acrosat două persoane aflate în afara autovehiculelor, respectiv doi bărbați, de 26 si de 35 de ani, ambii din comuna Baldovinesti. Bărbatul, de 26 de ani, a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu. Ea a adăugat că, după producerea evenimentului, conducătorul auto a fugit, dar a fost prins de cetățenii prezenți în zonă.Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest. A rezultat o concentrație de 1,06 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














