Direcția Silvică Olt are crescătorie de fazani. Păsările, eliberate pentru vânători organizate

fazani-2
Pasionații de vânătoare pot împușca fazani la Dobrun, acolo unde Direcția Silvică are o crescătorie. Păsările au fost aduse la de Regia Națională a Pădurilor în toamnă și sunt crescute într-o volieră, pentru a fi eliberate la cererea vânătorilor.
Direcția Silvică Olt face profit din organizarea de vânători la fazani, după ce reprezentanții instituției au construit un adăpost în care cresc sute de păsări. „Începând din toamna anului 2018, Direcția Silvică și-a propus să popularizeze și să dezvolte acțiunea de vânătoare la fazani. În acest sens, pe fondul de vânătoare 36 Dobrun, am construit o volieră de stocaj. Luăm fazani de la fazaneriile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, crescuți în captivitate pe care îi stocăm în această volieră, iar când avem acțiuni cu vânători români sau străini îi lansăm în teren după care organizăm acțiuni de vânătoare”, a spus George Vîle, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Olt.Pentru a participa la astfel de partide, vânătorii trebuie să scoată din buzunar o taxă de participare de 15 euro, la care se adaugă tariful de împușcare și preluare, care este de 10 euro pentru fiecare fazan împușcat.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










