Directorul AFIR anunţă mai mulţi bani UE pentru cooperativele agricole

KV_APDRP_imagini_3elem
Directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor în Agricultură (AFIR), Adrian Chesnoiu, a declarat, joi, în judeţul Olt, că asocierea producătorilor agricoli în cooperative este cheia succesului în viitor.
Chesnoiu a dezvăluit că cei din cooperative vor primi un sprijin mai mare cu 25%, decât ceilalţi solicitanţi de finanţare europeană.„De un an şi jumătate am fost în negociere cu Comisia Europeană şi am reuşit să obţinem un sprijin majorat de 25% pentru cooperative. A fost, în primă fază, o inflamare din partea beneficiarilor că sunt prioritizate cooperativele, dar eu pariez pe cooperative şi vă spun că în viitor aceasta va fi cheia succesului: beneficiari mai micuţi, care n-au forţă de negociere mare cu hipermarketurile, care se asociază şi împreună sunt mult mai puternici”, a declarat Adrian Chesnoiu.Directorul AFIR a explicat că uniţi în cooperative producătorii agricoli vor fi avantajaţi la negocierea preţurilor de desfacere cu retailerii.„Imaginaţi-vă ce înseamnă să cumperi inputuri pentru şapte hectare şi ce înseamnă să faci acest lucru pentru 200 de hectare. Dacă 10 beneficiari s-ar uni într-o cooperativă, cu siguranţă că rezultatele ar fi altele”, a conchis Chesnoiu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














