DOSAR PENAL PENTRU O DRONĂ OPERATĂ ÎN APROPIEREA AEROPORTULUI OTOPENI

DOSAR PENAL PENTRU O DRONĂ OPERATĂ ÎN APROPIEREA AEROPORTULUI OTOPENI
Polițiștii îl caută pe operatorul dronei
Polițiștii au întocmit un dosar penal în cazul dronei civile de mici dimensiuni care a fost semnalată în spațiul aerian din apropierea Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni.
Cercetările se fac pentru săvârșirea infracțiunii de operare a unei aeronave într-o zonă interzisă, prevăzută de Codul Aerian.
Potrivit comunicatului Inspectoratului General al Poliției Române, în cadrul anchetei, polițiștii colaborează cu autoritățile cu atribuții în domeniu pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și identificarea operatorului dronei.
Echipajul unei aeronave a semnalat acum două zile, în timpul apropierii pentru aterizare pe Aeroportul Henri Coandă, prezența dronei în apropierea pistei.
Avionul a aterizat în siguranță și incidentul a fost raportat imediat.
Autoritățile reamintesc că operarea dronelor este strict interzisă în zonă și în apropierea aeroporturilor civile și militare, pentru că utilizarea neautorizată a acestora poate periclita grav siguranța zborurilor și constituie faptă penală.
Citește și:
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











