Ea este cea care a sunat la 112 spunând că este răpită

alexandra hututui
Tânăra în vârstă de 34 de ani, care luni a sunat la 112 spunând că este sechestrată într-un autoturism ca să-şi sperie iubitul care mergea cu viteză, se numeşte Alexandra Huţuţui şi este din judeţul Ilfov.
Tânăra şi iubitul său, Marius Vârtej, sunt cercetaţi într-un dosar deschis pentru lipsire de libertate. Reprezentanţii IPJ au precizat, însă, că „din datele existente la momentul acesta nu se confirmă răpirea”.După ce a fost identificată de poliţişti, tânăra le-a spus oamenilor legii că a fost o glumă şi că a sunat la 112 ca să-l sperie pe iubit pentru că mergea cu viteză.

„Urmare a apelului primit de IPJ Olt, precizăm că atât persoana care a apelat cât și însoțitorul ei au fost identificați și audiați de polițiști. In prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate urmând ca procurorul din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Balș să dispună măsuri în cadrul dosarului penal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














