Incendiu uriaș în Portul Constanța

Incendiu uriaș în Portul Constanța
Focul se manifestă pe o suprafață de 400 de metri pătrați
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompierii au reuşit stingerea incendiului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la o magazie de uleiuri, în dana 90 a Portului Constanţa. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri. În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului incendiul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii. În interior se aflau depozitaţi 200 de litri de ulei de motor uzat. Pompierii au reuşit să stingă focul.
Un bărbat de 35 de ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD după ce suferise arsuri minore la braţ, el refuzând transportul la spital.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 14:49 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News













