Minorul care săvârșește fapte penale, dar nu răspunde penal, şi părinţii acestuia, obligaţi să participe la programe speciale de consiliere psihologică

Minorul care săvârșește fapte penale, dar nu răspunde penal, şi părinţii acestuia, obligaţi să participe la programe speciale de consiliere psihologică
S-au înregistrat 228 de voturi „pentru” şi 36 de abţineri
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că minorul agresor şi părinţii săi vor fi obligaţi să participe la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private.
S-au înregistrat 228 de voturi „pentru” şi 36 de abţineri, relatează Agerpres. Camera Deputaților este for decizional.
Proiectul modifică şi completează în acest sens art.84 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art. 121 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal.
Iniţiativa vizează instituirea obligaţiei minorului agresor şi a familiei sale de a participa la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private, iar în lipsa acordului părinţilor, măsura să poată fi dispusă de instanţele judecătoreşti competente, în sarcina minorului agresor.
Potrivit proiectului, „părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private”.
Totodată, copilul va participa la programele speciale de consiliere psihologică, cu acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal, dacă instanţa judecătorească nu dispune altfel.
În lipsa acordului părinţilor, măsura poate fi dispusă de către instanţa judecătorească, mai prevede actul normativ.
Proiectul prevede şi modificarea art. 121 din Codul penal în acest sens. „Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa să poată impune minorului să participe, singur sau, după caz, împreună cu părinţii sau cu un alt reprezentant legal, la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private”, stipulează textul adoptat.
Citește și:
- 18:02 - Prezență militară masivă a SUA în România. Un nou Boeing KC-135 Stratotanker ajunge la București în plină criză în Orientul Mijlociu VIDEO
- 17:09 - România lansează Orchestra Mondială a Păcii: inițiativa lui Nicolae Voiculeț transformă muzica într-un mesaj global de unitate
- 15:21 - George Simion: „Sebi Ghiță, să îți fie rușine! Oprește loviturile asupra lui Călin Georgescu!” VIDEO
- 11:40 - Veste cumplită înainte de Paște: Mii de români, dați afară! Val de concedieri masive în prag de sărbători
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











