O femeie din Slatina, lovită mortal pe trecerea de pietoni. Şoferul era băut

O femeie din Slatina, lovită mortal pe trecerea de pietoni. Şoferul era băut
Femeia era angajat al spitalului şi tocmai ieşise din tură
Femeia lovită de un autoturism, joi seara, pe trecerea de pietoni de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, a decedat. Ea avea doar 51 de ani. Şoferul vinovat de producerea evenimentului rutier se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Femeia era angajat al spitalului şi tocmai ieşise din tură.
În accident au fost implicate două autoturisme. Unul dintre autoturisme a lovit pietonul, apoi şoferul a tras de volan şi a intrat pe contrasens, unde a intrat în impact cu altă maşină, care venea din sens opus.
Femeia a fost preluată de angajaţii UPU şi dusă la spital, unde a fost resuscitată, fără succes însă.
Poliţiştii au deschis un dosar.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule și un pieton, respectiv un autoturism, condus de un tânar în vârstă de 31 de ani din municipiul Slatina și un autoturism condus de o femeie în vârstă de 39 de ani din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, pietonul, o femeie de 51 de ani, din municipiul Slatina și femeia de 39 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Ulterior, femeia de 51 de ani a decedat la unitatea spitalicească.
Ambii conducători auto, implicați în eveniment, au fost testați cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativa pentru femeia în vârstă de 39 de ani, respectiv o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul în vârstă de 31 de ani.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










