Olt | Şi-a pierdut viaţa după ce a fost prins sub un tractor. Medicii n-au mai putut decât să declare decesul

POLITIA_NU_TRECETI
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Vitomirești, a murit, duminică seara, după ce a fost prins sub un tractor, într-o pădure din apropierea localităţii.
Potrivit unor surse locale, bărbatul conducea un tractor fără cabină, pe un drum forestier, când s-a răsturnat şi a fost prins sub greutatea utilajului.Bărbatul a fost scos de sub tractor de mai mulţi trecători.Pompierii din Vâlcea au intervenit cu un echipaj de descarcerare, dar nu au mai putut face nimic pentru tânăr. Medicul de pe ambulanţa SAJ Olt a declarat decesul.„O persoană a fost prinsă sub tractor, în comuna Vitomireşti, judeţul Olt. Pompierii militari au intervit cu un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare. La fața locului a venit și un echipaj SAJ Olt cu medic. La sosirea echipajelor, persoana se afla în stop cardio respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar din nefericire, după executarea manevrelor de resuscitare s-a declarat decesul victimei la ora 21.55 de catre medic SAJ Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














