Olt: Un bărbat din Găneasa, reţinut după ce şi-a abuzat fiica în vârstă de şapte ani

Olt: Un bărbat din Găneasa, reţinut după ce şi-a abuzat fiica în vârstă de şapte ani
O sesizare a fost făcută încă din data de 6 octombrie
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna olteană Găneasa, a fost reţinut pentru că şi-a abuzat fiica în vârstă de şapte ani.
Potrivit poliţiştilor, o sesizare a fost făcută încă din data de 6 octombrie, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, cu privire la faptul că bărbatul ar fi abuzat-o fizic și emoțional pe fiica sa minoră, în vârstă de 7 ani.
Joi, 8 decembrie a.c., el a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale.
În urma probatoriului administrat, la data de 8 decembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele bărbatului de 37 de ani, a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în ziua de 9 decembrie a.c. să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale”, transmite IPJ Olt.
Documentarea activității infracționale a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Olt și Biroului Operațiuni Speciale Craiova.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











