Parcul Tineretului, pregătit de inaugurare. Se instalează și Street Food Festival- GALERIE FOTO

parc tv
Se fac ultimele pregătiri pentru marea deschidere a celui mai modern parc din Slatina. Parcul Tineretului va fi inaugurat mâine la prânz, atunci când începe și Street Food Festival. Zona de agrement îi întâmpină pe slătineni cu alei pavate, spații verzi generoase, locuri de joacă noi și aparate de fitness. Cei care trec pe lângă parc admiră aspectul îngrijit al acestei zone, în trecut o ruină.
În toamna anului trecut, Primăria Slatina anunța desemnarea constructorului care va amenaja o zonă de agrement pe o suprafață de peste trei hectare, pe terenul fostei unități militare. S-a dat astfel startul unui proiect important pentru comunitate, dar și dificil de realizat. Toată suprafață destinată parcului era o ruină, iar scoaterea ei la lumină a fost o misiune grea pentru constructor. Astăzi, la mai puțin de un an de la startul lucrărilor, slătinenii privesc încântați către un parc modern, atractiv. Oameni de toate vârstele sunt nerăbdători să se bucure de facilitățile de agrement și spun că abia așteaptă deschiderea de mâine.





Parcul Tineretului va fi deschis începând de mâine, de la ora 12.00. Primarul Slatinei, Emil Moț, îi invită pe slătineni să se relaxeze și să se distreze în noul complex de agrement, mai ales că tot mâine începe și Street Food Festival la Slatina.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














