Patru persoane la spital, după ce maşina în care se aflau a lovit două garduri şi s-a răsturnat, într-o comună din Olt
Accident pe Drumul Județean 642
Patru persoane au ajuns la spital, noaptea trecută, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în gardurile a două case, în comuna Scărişoara din judeţul Olt.
Potrivit poliţiştilor, la intrarea din comuna Scărișoara dinspre comuna Băbiciu, pe Drumul Județean 642, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Fârtățești, județul Vâlcea, în care se mai aflau alte 3 persoane, cu vârstele cuprinse între 22 și 54 de ani, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardurile a două imobile, după care s-a răsturnat în curtea unuia dintre imobile.
Surse apropiate anchetei spun că şoferul ar fi intrat în depășirea unui autoturism, iar la revenirea pe bandă a zărit un biciclist, s-a speriat, a frânat, a pierdut controlul maşinii și a părăsit partea carosabilă. Ulterior, a intrat în coliziune cu gardurile de la doua case și apoi s-a răsturnat, în curtea unui imobil
În urma accidentului, toate cele 4 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal. Ulterior, o femeie, în vârstă de 52 de ani, din comuna Fârtățești, județul Vâlcea, pasageră în autoturism, a fost transferată la o unitate spitalicească din municipiul Craiova.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










