Porci nedeclaraţi în judeţul Olt, depistaţi de inspectorii DSVSA

maxresdefault
Aproximativ jumătate dintre porcii verificați de inspectorii DSVSA Olt, în cele opt localități aflate în zona de supraveghere, din 17 octombrie şi până în prezent, sunt nedeclaraţi de proprietari.
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, Veronel Bolborea, a declarat că nedeclararea este sancţionabilă cu amenzi de până la 12.000 lei, însă au fost aplicate doar avertismente.„Din constatările colegilor mei, a reieşti că aproximativ jumătate din porcii din zonele verificate sunt neidentificaţi, foarte multe exploataţii nu sunt declarate. Reamintesc că este obligaţia proprietarilor să declare orice fel de eveniment – fătare, sacrificare, moarte, medicului veterinar de liberă practică din localitatea respectivă. Nedeclararea este sancţionabilă. Noi n-am mers pe calea asta, noi am reuşit să facem identificarea, inspecţia şi până la această dată n-am avut nicio surpriză. Am dat doar avertismente, dar amenzile aplicate sunt între 6.000 şi 12.000 lei”, a declarat Bolborea.El a adăugat că în judeţul Olt sunt declarate în mod oficial 30.594 de gospodării, cu un efectiv de 118.051 porci. Reprezentanţii DSVSA Olt avertizează că nu se acordă despăgubiri pentru porcii nedeclaraţi, în cazul în care apare un focar de pestă porcină africană.„În condiţiile în care apare focar de pestă porcină în efectivele nedeclarate, adică necrotaliate şi neînregistrate în baza de date, nu putem să acordăm despăgubiri. După cum ştiţi, pesta porcină africană este o boală supusă despăgubirilor de către Guvernul României, iar condiţia este ca exemplarul să fie crotaliat şi înregistrat în Baza naţională de date”, a mai afirmat Bolborea.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










