S-a terminat construcţia creşei făcute de americani la Caracal

37884640_2117890525152714_6985232431078965248_n
Construcţia creşei din Caracal, finanţată de Guvernul SUA, a fost finalizată, potrivit autorităţilor locale, aşteptându-se recepţia la finalul lucrărilor.
Potrivit Primăriei Caracal, au declarat că recepţia la finalul lucrărilor se va face împreună cu un reprezentanţi ai guvernului american.Între timp, administraţia locală a comandat mobilierul necesar funcţionării şi a demarat campania de angajare a personalului. Astfel, la noua creşă vor lucra: 1 asistent medical, 1 asistent medical cu jumătate de normă, 5 educatori puericultori şi 5 îngrijitori, la care se vor adăuga cu jumătate de normă un post de medic şi unul de administrator, dată fiind lipsa unul blc alimentar, hrana micuţilor urmând a fi contractată prin catering.Ulterior, pe lângă construcţia propriu-zisă, vor fi amenajate şi un loc de joacă pentru copii, dar şi o parcare. Investiţia este finanţată de Ambasada Statelor Unite şi Biroul de Cooperare Militară pe un teren de 2.000 de metri pătraţi. Valoarea investiţiei fără TVA, potrivit autorizaţiei de construire, este de 310.000 lei.Noua creşă este situată undeva spre marginea oraşului, reprezentanţii primăriei motivând că aici terenul era intabulat, deşi şi-ar fi dorit să fie undeva mai în centru.Prin aceeaşi schemă de finanţare, Ambasada SUA a reabilitat, în 2015, Şcoala Gimnazială din comuna Deveselu, tot aici construind şi o grădiniţă nouă. Cele două unităţi de învăţământ au primit de la americani şi mobilier, dar şi materiale didactice, tablele vechi din şcoală fiind înlocuite cu unele magnetice moderne.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











