Schimb de experienţă în Grecia pentru profesorii unui liceu din Slatina

Schimb de experienţă în Grecia pentru profesorii unui liceu din Slatina
Pe parcursul celor trei zile, profesorii au luat parte la activităţi de lucru în echipă
Cea de a treia reuniune transnațională, în cadrul parteneriatului Erasmus+ pe care Liceul Tehnologic „Alexe Marin” din Slatina în desfăşoară cu unităţi de învăţământ din opt ţări europene, s-a desfăşurat în luna mai.
În cadrul celei de-a treia reuniuni, ce a avut loc în Atena, Grecia, în perioada 13 - 15 mai 2022, Liceul Tehnologic „Alexe Marin” a fost reprezentat de Francesca Diaconu, profesor de limba engleză, coordonator al echipei de proiect, şi Valeria Diaconu, profesor inginer și director al LTAM.
Pe parcursul celor trei zile, profesorii au luat parte la activităţi de lucru în echipă, în cadrul cărora s-au propus modalități de sustenabilitate a proiectului, după încetarea finanțării din fondurile europene Erasmus+ și s-au prezentat exemple de bună practică în diseminarea platformei Erasmobility.
Acest parteneriat urmăreşte dezvoltarea şi promovarea platformei online ERASMOBILITY, având ca scop principal implicarea şi sprijinirea centrelor de formare profesională, ce doresc să dezvolte mobilități în domeniul proiectelor Erasmus+ VET KA1, împreună cu alte centre şcolare europene.
Proiectul urmărește, de asemenea, rezolvarea problemelor pe care le ridică proiectele de mobilitate elevi VET KA1 şi pune accent pe plasarea elevilor în familii, pentru o mai bună integrare culturală.
Proiectul a început în decembrie 2019 și se va finaliza în noiembrie 2022. În octombrie 2022, Liceul Tehnologic ''Alexe Marin'' va găzdui activitățile ultimei reuniuni transnaționale.
Şcolile partenere sunt: Centro Integrado Público De Formación Profesional La Costera, Xativa - Spania, GO! Scholengroep Bruxelles – Belgia, Teachers' Union of Ireland, Dublin - Irlanda, Colleges Wales - Ţara Galilor, Lycee Des Metiers Barthelemy Thimonnier - Franţa, Colégio Rainha Dona Leonor - Portugalia, Lingoo Limited – Anglia, Ekpaideftiria Kaloskami S.A. - Grecia.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










