Sfârşit TRAGIC pentru un biciclist din Olt. A fost lovit mortal de capul tractor al unui TIR

accident-politist
Un biciclist în vârstă de 63 de ani, din Grădinari, a murit, luni seara, după ce a fost lovit de capul tractor al unui TIR.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a produs din cauza șoferului capului tractor, care nu a păstrat distanța față de bicicliști, în momentul depășirii.„Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Gura Râului, județul Sibiu, în timp ce conducea capul tractor al unui TIR, nu a păstrat o distanță laterală suficientă în mers, la efectuarea manevrei de depășire a doi bicicliști, ce se deplasau regulamentar în același sens, acroșându-i cu partea laterală dreapta a capului tractor. Din accident a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Grădinari”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.Totodată, un alt bărbat, în vârstă de 68 de ani, din aceeași localitate, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut, traumatism toraco-lombar și traumatism șold.„Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. In cazul rănitului 0,05 mg/l. Persoanei decedate i-a fost recoltată o mostră de sânge”, a mai declarat Alexandra Dicu.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










