Sute de legumicultori din județ vor produce roșii în solarii, până în luna decembrie

tomate
Vom avea roșii oltenești și pe masa de Crăciun. Peste 800 de legumicultori din județ au cerut subvenția de 3.000 de euro pentru producția de roșii în spații protejate, în etapa a doua a „Programului Tomata”. Și-au asumat astfel obligația să producă și să vândă roșiile autohtone până pe 27 decembrie.
Perioada de înscriere în „Programul Tomata”, ciclul doi de producție s-a încheiat. Aproximativ 850 de legumicultori au depus cereri la sediul Direcției pentru Agricultură Olt, prin care solicită subvenția de la Ministerul Agriculturii. Pentru a primi banii, fermierii sunt obligați să-și vândă marfa până la sfârșitul lunii decembrie.Și de această dată, legumicultorii olteni s-au arătat extrem de interesați de obținerea subvenției pentru această cultură, astfel că sute de persoane s-au înregistrat la Direcția Agricolă.În prima etapă a programului, peste 14 milioane de euro au intrat în contul fermierilor olteni.Începând de anul viitor, fermierii olteni pot să acceseze acest sprijin financiar de la Guvern și pentru alte culturi cum ar fi: castraveți, vinete sau ardei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














