Târg eco de Mărţişor, organizat de preşcolarii şi cadrele didactice de la o grădiniţă din Slatina

Târg eco de Mărţişor, organizat de preşcolarii şi cadrele didactice de la o grădiniţă din Slatina
Expoziţie cu vânzare
În perioada 28 februarie-2 martie 2022, copiii și cadrele didactice din Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina organizează împreună „Eco-Mărţişor”, un eveniment în cinstea venirii primaverii, care va fi celebrat anual începând din acest an.
Directorul GPP Nr. 2, Mihaela Dicu, spune că proiectul educativ „Eco-Mărţişor”, organizat sub forma unei expoziții cu vânzare în curtea grădiniţei, a fost conceput din dorința cadrelor didactice de a păstra şi de a transmite tradițiile româneşti.
„Scopul proiectului a urmărit cunoaşterea, păstrarea şi continuarea tradiţiilor românești prin stimularea potenţialului artistic şi creativ al copiilor din învățământul preșcolar prin confecţionarea de mărţişoare şi felicitări şi dăruirea acestora persoanelor dragi, dar şi celor din comunitate. De asemenea, am urmărit și atragerea de fonduri extrabugetare pentru înfrumusețarea curții grădiniței şi creşterea calităţii procesului de învăţământ pentru toți copiii înscriși în grădiniţa noastră”, a declarat Mihaela Dicu.
Ea a adăugat că tema Eco-Mărţişor a fost una complexă deoarece i-a provocat pe copii și părinţi să se implice afectiv şi efectiv în realizarea activităţilor, în căutarea şi sortarea materialelor necesare, în culegerea de informaţii şi curiozităţi referitoare la tema aleasă.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










