Taxele de salubritate din proiectul de management al deșeurilor, stabilite de consiliile locale

salubritate
Consiliul Județean și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Olt-Eco, care și-au asumat responsabilitatea implementării proiectului de management al deșeurilor se mobilizează pentru predarea amplasamentelor. Astfel, pe lângă halda ecologică de la Bălteni, care a fost dată deja în administrarea Salubrisului, acum se predau containerele și platformele achiziționate în cadrul proiectului. Acestea intră în administrarea Rosal, care se va ocupa de colectare și transport.
E mobilizare generală la Consiliul Județean, după ce a fost semnat și cel de-al doilea contract al proiectului de management al deșeurilor. Pregătirile pentru operaționalizarea haldei și strângerea gunoaielor din tot județul au intrat în linie dreaptă.„Ne aflăm în perioada de mobilizare, în care operatorul achiziționează mașinile pentru transportul containerelor de la stațiile de transfer și se predau investițiile realizate în cadrul proiectului”, a explicat Miruna Ginerică, purtătorul de cuvânt al CJ Olt.Peste 5000 platforme sunt deja amenajate în toate localitățile județului și 6445 containere pentru colectare selectivă au fost achiziționate și vor fi predate firmei Rosal, care se va ocupa de colectarea și transportul deșeurilor.Pe lângă aceste demersuri de predare a amplasamentelor și bunurilor achiziționate, va mai fi nevoie ca toate consiliile locale din județ să adopte hotărâri pentru stabilirea taxelor de salubritate. „Taxele de salubrizare vor fi stabilite de fiecare UAT, printr-o hotărâre de consiliu local”, a mai precizat Miruna Ginerică.Primăriile nu vor avea libertate absolută în stabilirea acestor taxe, ele fiind discutate și cu reprezentanții Consiliului Județean care se ocupă de implementarea proiectului pe fonduri europene.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










