Un pescar din Argeş a fost găsit înecat în râul Olt - VIDEO

WhatsApp Image 2019-09-14 at 14.54.27
[embed]https://youtu.be/FuqtOuVrLSo[/embed]
Un tânăr în vârstă de 34 de ani, din Ştefăneşti, judeţul Argeş, a fost găsit înecat, sâmbătă după-amiază, în râul Olt, în zona localităţii Tia Mare din judeţul Olt.
Potrivit unor surse locale, bărbatul instala nişte plase de pescuit, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. După ceva timp, ceilalţi pescari au sesizat că acesta nu mai era, fiind cel mai probabil sub ape.Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că acţiunea de căutare a fost desfăşurată de pompierii Gărzii Vișina, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, cu două autospeciale pentru prima intervenție, două ambarcațiuni cu motor, o autospecială pentru transport scafandri și echipamente, dar și cu un echipaj SMURD.În sprijinul militarilor a venit și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.Căutările au fost executate cu ambarcațiunea cu motor și accesoriile specifice, dar și cu ajutorul scafandrilor.Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din orașul Ștefănești, județul Argeș, a fost găsit de echipa de scafandri la aproximativ zece metri de mal, adâncimea apei fiind de șase metri.„Acesta se afla în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Pacientul nu a răspuns manevrelor specifice și a fost declarat decedat de echipajul SAJ”, a declarat Băsăşteanu.



Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











