Vaccinarea din maşină, la Slatina. Câte persoane s-au imunizat împotriva COVID-19, în prima zi a centrului de la Parcul Tineretului

Vaccinarea din maşină, la Slatina. Câte persoane s-au imunizat împotriva COVID-19, în prima zi a centrului de la Parcul Tineretului
Primul centru de vaccinare de tipul drive-through din Slatina a fost inaugurat, vineri
Peste 100 de persoane s-au imunizat, vineri, la centrul de vaccinare drive-through deschis la Parcul Tineretului din Slatina, în doar cinci ore.
Potrivit informaţiilor remise de reprezentanţii Prefecturii Olt, 47 de persoane s-au imunizat cu serul Pfizer şi 57 cu cel produs de americanii de la Johnson&Johnson.
Primul centru de vaccinare de tipul drive-through din Slatina a fost inaugurat, vineri. Centrul este situat în proximitatea Parcului Tineretului, pe Aleea Eroilor.
Centrul va fi deschis o perioadă de trei luni, zilnic, în fiecare după-amiază, între orele 15.00 şi 21.00, iar cetățenii se vor putea vaccina în mașină, fără să fie nevoie de o programare. Totodată, se pot imuniza şi cei care vin fără autoturism.
Persoanelor care doresc să se vaccineze le sunt puse la dispoziție atât serul Pfizer, cât și serul Johnson&Johnson, cel din urmă necesitând administrarea unei singure doze.
Această acțiune presupune trei etape respectiv, triajul, vaccinarea efectivă și etapa post vaccinare ce va fi monitorizată în parcarea aferentă parcului.
Sensul unic de funcționare va fi dinspre strada Artileriei către strada Tunari iar în vederea eficientizării acestei acțiuni, agenții de îndrumare a traficului vor asigura fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare și supraveghere post vaccinare.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














