Postul de subprefect de Olt ar putea fi păstrat de ALDE

Postul de subprefect de Olt ar putea fi păstrat de ALDE
Potrivit unor surse politice, PNL ar ceda către ALDE şase posturi de prefect şi 23 de subprefect
După ce au votat învestirea Guvernului Orban, cei de la ALDE ar putea fi recompensaţi cu păstrarea postului de subrefect la nivelul judeţului Olt.
Preşedintele ALDE Olt, Ioan Ciugulea, a declarat că există o înţelegere la nivel central şi că doi reprezentanţi ai partidului au fost nominalizaţi pentru ocuparea acestei funcţii. Este vorba despre actualul subprefect, Florin Dumitru, şi de încă o persoană.Potrivit unor surse politice, PNL ar ceda către ALDE şase posturi de prefect şi 23 de subprefect.„Înţelegerea este la nivel de Bucureşti şi este hotărârea lor. Sunt două propuneri, printre care şi actualul subprefect. Se negociează încă. Nu pot să spun mai mult pentru încă nu s-a hotărât nimic. Sunt doar vorbe, deocamdată”, a declarat Ioan Ciugulea.Florin Dumitru este subprefect al judeţului Olt din luna august. El era funcționar în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Olt, iar în trecut a fost adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.Florin Dumitru este susținut de ALDE și a fost numit pe funcția deținută anterior de Radu Ioniță.Prefectul de Olt, Silviu Neacșu, și subprefectul Radu Ioniță au fost demiși de Viorica Dăncilă, după crimele de la Caracal.
Citește și:
- 15:13 - Ion Cristoiu șterge pe jos cu Gigi Becali: ”E un oier care a ajuns miliardar prin șmecherii” -VIDEO
- 15:11 - Ilie Bolojan, anunț despre centrala de la Iernut: „La sfârșitul anului noul grup va injecta energie în sistemul național”
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














