Un fost viceprimar al lui Vâlcov spune că acesta este „Dorelul“ lui Dragnea. „Le-am spus că este o persoană toxică şi nu m-au crezut“

valcov.cipxl3f85v-1000x600
Fostul viceprimar al Slatinei, Valeriu Matei, spune că Darius Vâlcov urmează să fie trimis de Liviu Dragnea în organizaţiile ostile să schimbe conducerile puciste. „Şi când te gândeşti cu ce surle şi trâmbiţe l-a adus Stănescu în 2012 pe Vâlcov în PSD“, scrie Matei pe Facebook.
Altădată colaborator al consilierului premierului Dăncilă, Matei spune că l-a avertizat pe Paul Stănescu să nu-l aducă în PSD pe Darius Vâlcov.„Dorel de PSD! Va amintiti perioada cand Valcov era primar al Slatinei si avea un mesager , Dorel , care umbla prin judet cu geanta de bani, sa cumpere primarii de la PSD? Deci la fiecare nivel de politica locala, judeteana sau nationala exista un Dorel , un mesager, un BAU BAU trimis sa rezolve problemele murdare ale partidului. Acum Valcov este «Dorelul» lui Dragnea, merge prin tara sa rezolve «pucistii», fix pe cei care au incercat sa urineze impotriva vantului ( adica impotriva lui Dracnea ). Ce v-a rezolva Valcov? Ii va executa pe rand, pe toti! Nu acum, ci dupa gogoasa de referendum“, notează Valeriu Matei. El mai spune că fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, va fi numit interimar la conducerea PSD Olt, în locul lui Stănescu, care va trece de partea lui Victor Ponta.„La Olt, presedinte interimar al organizatiei judetene PSD va fi numit Iordache, iar Stanescu va pierde functia de ministru, ramanad senator ( probabil in tabara lui Ponta). Si cand te gandesti cu ce surle si trambite l-a adus Stanescu in 2012 pe Valcov in PSD. Atunci le-am spus lui Stanescu si Oprescu ca Valcov este o persoana toxica si nu m-au crezut , probabil au si uitat discutia. Acum le doresc doar «succesuri»!“, mai opinează fostul viceprimar al Slatinei
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











