Un om de fotbal din Olt a făcut infarct, după un meci din Cupa României

aldea2
Fostul preşedinte al echipelor din Liga a III-a, Sportul Vişina şi FC Balş, Ion Aldea, a decedat miercuri, în jurul orei 20.00, la vârsta de 68 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Acesta se întorcea de la meciul din Cupa României, Avântul Oporelu-Iancu Jianu.
Ion Aldea, observator în cadrul Comisiei Judeţene a Arbitrilor Olt, se întorcea de la meciul din Cupa României, Oporelu-Iancu Jianu, când i s-a făcut rău. Ceilalţi arbitri din brigada delegată la acel joc au sunat la 112, pentru a solicita ambulanţa, scrie gazetanoua.ro.„Eram cu toţii în maşină, ne întorceam de la meciul din Cupa României, iar pe drum i s-a făcut rău. Am sunat la 112, ne-am continuat drumul pentru a nu pierde timp şi ne-am întâlnit cu ambulanţa în zona Catedralei, din Slatina. A fost preluat de cei de pe Ambulanţă, care au început manevrele de resuscitare. Este şocant ceea ce s-a întâmplat”, a declarat, pentru gazetanoua.ro, Valentin Creţu, arbitru la meciul de la Oporelu.În ciuda eforturilor cadrelor medicale, Ion Aldea nu a putut fi readus la viaţă.„Este vorba de un pacient, în vârstă de 68 de ani, care a fost transportat cu maşina de alţi prieteni. A fost soclicitată ambulanţa la 112, s-au întâlnit la ieşirea din Slatina, spre Craiova, pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator. S-au făcut manevrele de resuscitare şi nu a răspuns pozitiv. A fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, care va stabili cauzele decesului”, a declarat Alin Dinu, purtător de cuvânt Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.În urmă cu câţiva ani, Ion Aldea a scris o carte în care a împărtăşit experienţele petrecute pe terenul de fotbal, care se intitulează „Fotbalul, binecuvântare şi blestem”.gazetanoua.ro
Citește și:
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










