Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Rotunda, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru tentativă de omor. Acesta l-a lovit cu cuţitul, în zona gâtului, pe un alt bărbat, în urma unui conflict sponta. Agresorul este recidivist, având la activ o condamnare pentru omor, în urmă cu 17 ani.

Conflictul dintre cei doi a izbucnit, duminică seara, în incinta unui magazin din localitate, victima fiind cea care a început scandalul.

„În fapt, s-a reţinut că la data de 19 iulie, în jurul orelor 20.00, în timp ce se aflau în faţa magazinului din comuna Rotunda, judeţul Olt, pe fondul unui conflict spontan, iniţiat de către persoana vătămată (un bărbat în vârstă de 54 de ani din aceeaşi localitate), inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuţinut în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale şi care nu i-au pus în primejdie viaţa. Pentru încadrarea juridică în infracţiunea de tentativă la omor calificat, s-a avut în vedere zona vitală vizată de către inculpat, respectiv zona gâtului în apropierea venei jugulare şi obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuţit”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul Olt.

Totodată, procurorii au avut în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat anterior, în anul 2003, pentru omor.

El va fi prezentat unei instanţe, în cursul zilei de astăzi, cu propunerea arestării preventive.

 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 26. De ce nu are Trump Tik Tok… încă
Articolul următorA fost confirmat un nou caz de COVID-19, la DSP