Persoanele de vârsta a treia care cumpără legume și fructe din colțul producătorilor de la Piața Zahana pot participa la „Tombola pensionarului”. Extragerea biletelor câștigătoare se face în fiecare zi de joi, iar norocoșii vor pleca acasă cu produse proaspete și sănătoase.
Prima ediție din acest an a „Tombolei pensionarului” are loc joia aceasta, la Piața Zahana. Vârstnicii care vor cumpăra fructe și legume de la fermierii din colțul producătorilor vor fi înscriși la tombolă. În fiecare săptămână, legumicultorii le oferă câștigătorilor coșuri cu produse autohtone.
Acțiunea, inițiată anul trecut de reprezentanții Ministerului Agriculturii, își propune să promoveze consumul de legume oltenești și să crească vânzările producătorilor, în detrimentul intermediarilor.